06 August 2010

Asa, da!

Am descoperit un magazin foarte dragut la piata 1 mai. Un altfel de magazin din coltul blocului. Suficient de mic incat sa nu pierzi o viata pana gasesti ce-ti trebuie. Destul de mare incat sa te poti aproviziona cu produsele de baza.

Dupa ce am vazut pe rafturi tot soiul de ingrediente exotice (diverse condimente, muraturi, seminte etc.), am aflat ca patronul este sirian. Un patron bun, un om care cu siguranta traieste din afacerea asta, nu spala doar bani. Zic asta pentru ca pe langa diversitate si curatenie, omul mai are si niste angajate extrem de amabile, fara a fi pushy (stiti genul ala care-ti sta in coasta, doar, doar o sa te convinga sa cumperi ceva).

Top of the top, insa, mi-am gasit madlena la ei:

Magazinul se numeste "Asa, DA!" si nu pot decat sa fiu de acord.

PS: dezavantajul major, venit tot din obarsia patronatului, este ca nu comercializeaza tigari si alcool.

03 August 2010

Home Made Pasta

In ultima seara pe insula, am fost la prietenul Genni la pizzerie si am comandat "whatever you wish to serve us". Fara nicio strangere de inima pentru ca tipul este genial si tot ce gateste este delicios. Ne-a adus doua feluri de home made pasta si ne-a explicat pe indelete, la cererea mea, cum totul de la paste pana la sos este facut cu manuta lui. Si mi-am zis eu ulterior, pai daca omul poate face paste pe insula in Thailanda, unde nu gasesti mare lucru, eu de ce sa nu pot in capitala tuturor posibilitatilor?

Imi inchipuiam, ce-i drept ca trebuie sa pui cap la cap o multitudine de ingrediente pentru pastele astea si tot amanam momentul, vizualizand lunga lista de cumparaturi necesara pentru un asa demers. Nimic mai fals! Pastele se fac extrem de usor -- asta daca ne referim la compozitie, pentru ca daca luam in calcul efortul fizic, usor e departe de a fi un cuvant potrivit.

Asadar, pentru aluatul de paste am folosit numai faina alba si oua. Pe blatul de bucatarie am rasturnat doua cani de faina si in varf am facut un culcus in care am spart trei oua.

Am amestecat incet, incet ouale cu faina, incorporand din ce in ce mai multa. Cand a ajuns sa fie tare ca o plastilina abia scoasa din ambalaj, m-am pus pe framantat. Am inteles si eu cu aceasta ocazie de ce femeile in Italia sunt mai zdravene, asa. E munca, nu gluma. Un sfert de ora de sucit si rasucit, tot deoadata sau pe bucati pana l-am facut sa-si piarda aspectul fainos.

Am citit ca trebuie lasat la frigider minim jumatate de ora si m-am conformat. Musai in ambalaj inchis ca altfel se intareste si e mai greu de intins. Oricum e greu de intins! Dupa 20 de minute de efort fizic sustinut, mie mi-a iesit din catitatile mentionate mai sus o foaie mai mare decat blatul de la o pizza mare. Pe care am taiat-o in fasii late de patru centimetri si lungi de sase, pe care le-am transformat intr-un fel de farfalle:

Pentru sos am folosit: o cutie de 400g de rosii decojite, doi catei de usturoi, un ardei iute, sare, piper proaspat macinat si ulei de masline.

Am facut asa:
Am curatat usturoiul si l-am zdrobit in mojar. Am curatat ardeiul iute de seminte si l-am tocat marunt. Intr-o craticioara, la foc mic, am turnat trei linguri de ulei de masline si l-am lasat sa se incinga. Am adaugat usturoiul si ardeiul si le-am lasat la calit un minut. Am adaugat rosiile. Toata combinatia a stat pe foc 15 minute, cat sa scada un pic. Cu 5 minute inainte sa fie gata am adaugat o lingurita de oregano uscat si cateva frunze de busuioc proaspat, tocat marunt. Sare si piper am pus inainte sa sting focul.

La final am obtinut doua portii de paste, foarte aratoase si gustoase.

Una a disparut in 30 de secunde cat nu am fost atenta, in burta Sofikai, cealalta a fost impartita frateste de noi, oamenii. Am fost satisfacuti toti trei, ca o adevarata familie fericita!

02 August 2010

Daca nu ai ce face intr-o duminica

Nu la mare, nu la munte, nu in parc ca e prea cald, nu la shopping ca nu sunt bani. Trebuie ca te plictisesti foarte tare. Arunca o privire prin casa, vezi ce ingrediente ai la dipozitie si incearca sa le pui la treaba. N-ai nimic de pierdut, pentru ca oricum ele de obicei stau de pomana si-si asteapta sfarsitul (a se citi ultimul drum spre cosul de gunoi). Dimpotriva, s-ar putea sa te distrezi si sa mananci ceva bun la final.

Dupa ultima vizita la parinti, la tara, s-a instalat la noi in bucatarie un cos maaaaare cu multe, mult prea multe mere. Am mancat o zi, doua, trei, am dat si cainelui, parea, insa, ca nu se vor termina niciodata. Aratau superb dar era clar ca mai devreme sau mai tarziu va trebui sa renunt la multe dintre ele care nu vor mai fi facut fata plictiselii si caldurii.

Compotul nu e tocmai pe gustul meu, cel de mere cu atat mai putin. Initial am zis ca fac un compromis, poate bagat la frigider o sa prinda bine pe zapuseala asta. M-am apucat sa curat de coaja cateva si dupa primele cinci m-am razgandit: placinta! Ia mai mult timp, dar in niciun caz nu o sa ma hranesc cu un compromis.

Nu as fi avut cu ce sa intind aluatul, asa ca am renuntat la reteta mamei si am imaginat eu una, cu putin ajutor de pe internet.

Pentru tava mea de aproximativ 30x40cm am folosit:
- 20 de mere de marime medie
- 5 oua
- o cana si jumatate cu zahar
- doua cani de lapte
- doua pliculete de praf de copt
- doua pliculete de zahar vanilinat
- un sfert de pachet de unt
- faina

Pentru aluat:

Am pus intr-un bol mare ouale, zaharul si laptele si le-am amestecat frenetic cu mixerul pana cand s-a topit zaharul. Am adaugat zaharul vanilinat si praful de copt si din nou am amestecat. Apoi am inceput sa torn cate putin faina, mixand incontinuu ca sa nu se faca cocoloase.

Nu am cantarit faina, am pus pana cand aluatul a devenit consistent ca o smantana.

Merele curatate de coaja le-am dat pe razatoare si le-am calit 20 de minute la foc mic cu 6 linguri de zahar. Le-am lasat sa se raceasca inainte de a le combina cu aluatul.

Tava am uns-o cu ulei si am tapetat-o cu faina, dupa care am rasturnat in ea trei sferturi din aluat. Peste am intins merele calite si apoi inca un strat de aluat. La cuptor, la 180 de grade a durat pana a fost gata si usor rumenita pe deasupra fix 50 de minute.

Am batut un ou cu doua linguri de zahar pudra - super smecherie, ca se transforma intr-o crusta subtire si dulce! Dar nu m-am multumit cu atat, am pudrat-o la final cu zahar ca sa vad care varianta da mai bine in poze :-).

A crescut super frumos si egal si a iesit extra pufoasa. Mai degraba un pandispan cu mere, decat clasica placinta indesata si tare. S-a dus deja jumatate de tava si cred ca azi o sa continui sa ma hranesc numai cu ea.

01 August 2010

Suflet pentru Hrana Dinner Party, ediția a 4-a

Ziceam zilele trecute ca am testat deja bucataria super-dotata, frumoasa si extrem de practica. si asta s-a intamplat la nici 24h dupa ce m-am dat jos din avion. Unii ar zice ca-s obsedata, eu sustin in continuare ca e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, sa gatesc pentru prieteni.

Muschiuletul de porc
am ales sa-l fac in vin, la cuptor. Pentru asta am luat o sticla de vin rosu dulce si am pus carnea la macerat, vreo 5 ore. Am crestat-o, sarat-o, piperat-o si am scufundat-o cat am putut de bine in vin, combinat cu cimbru proaspat. Dupa cele 5 ore am adaugat o jumatate de pachet de unt si am bagat la cuptor, in vasul de iena. La foc mic, a durat cam o ora sa se patrunda.


Se topea in gura, o combinatie de arome excelenta de la vin si cimbru!

Daca incercati, nu va speriati de culoarea foarte inchisa de pe deasupra carnii, nu e arsura, e de la vinul rosu, completely harmless, ba chiar as indrazi sa zic ca aia e partea cea mai buna pentru ca e cea mai aromata.

Plus, aveti mare grija la cantitate - 1kg de carne macra ajunge dupa preparare cam la jumate, hai poate un pic mai mult (cu alte cuvinte trebuie cam 1,5kg pentru patru persoane).

Cartofii noi i-am prajit simplu, clasic. Am tocat o legatura de marar si am presarat peste ei cu un pic de sare. Stiu, erau si mai gustosi daca faceam si-un mujdei de usturoi, numai ca unii dintre invitati nu agreaza mirosul respectiv, asa ca am renuntat.


Toata masa s-a completat perfect cu salata: rosii romanesti, castraveti, ardei capia, ceapa, cubulete de telemea de vaca, garnisite toate cu ulei de masline, sare si piper si busuioc proaspat.

Carnea de porc nu a picat deloc greu, dovada a fost conversatia foarte animata care a urmat. O fi ajutat si vinul ala?