Să țipe culorile pe masă și energia în noi!

Nu culori din alea artificiale, ci adunate toate din grădină sau din piață. Toate proaspete și pline de energie: roșii, ardei grași, conopidă, ceapă și salată verde, pătrunjel. Asortate cu ulei de măsline și îmbodobite cu nuci caju, ca să taie bine pofta de pâine.

Salata verde cu ananas și ficăței, copie după obsesia de la Barka

Pe vremuri, când mergeam la restaurantul Barka, comandam impulsiv, fără să mă intereseze vreodată noutățile din meniu sau recomandările prietenilor, salata cu ficăței. Combinația aia de gusturi, ah, dacă aș putea să o reproduc integral! O să o fac cât de curând, doar să mai dau o tură prin piață după struguri și să organizez un raid la supermarket ca să arestez o sticlă de aceto balsamico.

Până se vor fi aliniat astrele și voi fi strâns la un loc toate ingredientele din varianta originală improvizez, cum îmi stă cel mai bine.

• Salata verde era salată verde. Checked, cea mai bună din cele 4 variante vândute la raionul de organice - verde aprins și bățoasă exact cât să șadă bine în farfurie și să susțină celelalte ingrediente.
• Strugurii dădeau gustul dulceag. La mine au fost înlocuiți cu ananas tăiat cubulețe.
• Ficățeii trași la tigaie au fost ușor de reprodus. Paranteză: ce naiba înseamnă tras la tigaie? Este una dintre expresiile care face furori la noi în casă, tocmai pentru că nu-i putem pătrunde sensul.
• Ceapa nu era inclusă în varianta originală. Dar eu zic că și-a găsit un loc de cinste în adaptarea mea.

Toate astea au luat drumul castronului și au fost stropite cu ulei de măsline și câțiva stropi de oțet de mere. Sare și piper și-a pus fiecare după gust în propria farfurie.

Comentarii: aia originală nu are cum să fie mai bună, să mai faci tot așa, identic așa.

Puzzle cu vitamine

Ideea este să mori tânăr cât mai târziu posibil citesc la un prieten pe Facebook cu câteva minute înainte să mă apuc de scris. E perfect, mai bine de atât nu poate fi pusă în cuvinte dorința oamenilor de a fi sănătoși și de a se bucura de viață.

Citesc și mă documentez de câteva luni despre sănătate, diverse teorii despre cum să ne hrănim corect, despre cum funcționează organismul și mai ales ce și cum asimilează ceea ce-i dăm noi. A plecat totul de la deja obositoarea (pentru mine, cel puțin) întrebare: e bine sau nu să mănânc produse de origine animală?

Nu am tras nicio concluzie încă. Teancul de cărți pe care trebuie să le citesc e mare. Am găsit, însă, informații prețioase și organizate pe care vreau să le împărtașesc cu tine: o listă detaliată a vitaminelor de care avem nevoie, la ce folosesc și principalele surse naturale de unde le putem lua înspre beneficiul personal. Iată așadar:

Vitamina A - o mai cunoști și după denumirea de beta-caroten

Ajută sistemul imunitar, crește rezistența organismului și ajută la menținerea sănătății mucoasei intestinale.

O găsești în: andive, ardei iuți, avocado, broccoli, caise, cortofi dulci, conopidă, dovleac, frunze de nap, iarbă acră, mere, morcovi, papaya, pepene verde, prune, roșii, spanac și sparanghel.

Vitamina B1 (tiamina)

Ajută la o digestie corectă, menține sănătos sistemul nervos.

O iei din: bame, cartofi, fasole, verdețuri, linte, mazăre, melasă brună, nuci, orez brun, portocale, semințe de floarea-soarelui, sfeclă, tărâțe de orez.

Vitamina B2/G

Crește imunitatea organismului, ajută procesul de creștere, este esențială pentru unghii, piele și păr.

Se găsește în: avocado, frunze de sfeclă și nap, cereale, germeni de grâu, grapefruit, verdețuri, mere, migdale, morcovi, nuci de cocos, prune, semințe de floarea-soarelui, tărâțe de orez, varză de Bruxelles.

Vitamina B3

Ajută circulația sângelui în organism, sistemul nervos și buna funcționare a tractului gastro-intestinal.

O găsești în: cartofi, germeni de grâu, verdețuri, migdale, nuci, orez brun, orz integral, semințe de floarea-soarelui, tărâțe de orez.

Vitamina B5

Scade nivelul de stres.

O găsești în: avocado, banane, broccoli, conopidă (partea verde), fasole, lăptișor de matcă, verdețuri, mazăre, melasă, portocale.

Vitamina B6

Ajută la metabolizarea grăsimilor și a carbohidraților.

Surse: alune, ardei verzi, avocado, banane, cantalup, cartofi, germeni de grâu, miere, morcovi, nuci, orez brun, prune, salate și legume cu frunze verzi, semințe de floarea-soarelui, varză.

Vitamina B9 (acidul folic)

Formează globulele roșii.

O găsești în: avocado, banane, broccoli, cantalup, ciuperci, curmale, fasole, lăptuci, legume de frunze verzi, nuci, salate, sfeclă, spanac, sparanghel, varză, varză de Bruxelles.

Vitamina B12

Ajută procesul de reproducere și regenerare a celulelor roșii.

Surse: banane, frunze de tătăneasă, semințe de floarea-soarelui.

Vitamina B17

Previne și combate cancerul.

O găsești în: afine, caise și sâmburi de caise, fasole, năut, sâmburi de piersică, prune, mure, semințe de in, zmeură.

Vitamina C

Importantă pentru dezvoltarea și reconstrucția celulară, ajută sistemul imunitar, este un bun antioxidant.

Se găsește cu precădere în: ardei grași, ardei iuți, avocado, banane, broccoli, coacăze, conopidă, fragi, guava, citrice, frunze de nap, mango, mere, mure, măceșe, papaya, pătrunjel, prune, roșii, spanac, vișine, varză.

Vitamina D

Ajută la absorbția calciului în organism.

O iei din: ciuperci, semințe încolțite, lucernă, semințe de floarea-soarelui, germeni de grâu.

Vitamina E

Oxigenează țesuturile, susține funcțiile organelor de reproducere și ale inimii. Este un foarte bun protector al membranei celulare.

O găsești în: avocado, broccoli, germeni de grâu, legume cu frunze verzi, mazăre, nuci, orez brun, semințe crude și încolțite, spanac, sparanghel, uleiuri esențiale neprocesate și nerafinate.

Vitamina F

Scade nivelul colesterolului din sânge, reduce riscul bolilor cardiace, susține activitatea glandelor suprarenale.

Surse: germeni de grâu, nuci, ulei de măsline, semințe de in, ulei de șofran, ulei de floarea-soarelui, uleiuri vegetale esențiale neprocesate și nerafinate.

Vitamina H (biotina)

Susține metabolizarea grăsimilor, carbohidraților și aminoacizilor. Este un foarte bun antiseptic.

Surse: alune, banane, mazăre verde, migdale, roșii, tărâțe de ovăz.

Vitamina K

Intervine în mecanismele de coagulare sanguină, stimulează funcția hepatică, intervine în metabolizarea calciului la nivel osos.

O iei din: spanac, varză, sparanghel, roșii, morcovi, lucernă, melasă brună, frunze de nap, legume verzi.

Vitamina P

Întreține sănătatea vaselor capilare și a pereților vaselor sanguine, protejează vitamina C.

Se găsește în: caise, vișine, ardei iuți, grapefruit, citrice, ardei verzi, struguri, căpșuni, coacăze, prune.

Vitamina T

Menține integritatea plachetelor sanguine.

Se găsește în: semințe de susan, tahini.

Vitamina U

Ajută la vindecarea ulcerului gastric și a ulcerelor duodenale.

O iei din: varză, inclusiv din sucul proaspăt stors.

Informațiile sunt preluate din cartea Să trăim sănătos fără toxine, de Robert Morse. Pe mine m-a bucurat și m-a ajutat să le găsesc într-un singur loc, să nu mai umblu amețită pe internet în căutarea surselor pentru fiecare dintre ele. Sper să-ți fie și ție de folos.

Cozonacii mamei

Pentru al treilea an consecutiv Crăciunul meu nu a fost despre alergături după cadouri, brad, zăpadă, colinde, sarmale. A fost despre dragoste și mângâiere, despre dor pus deoparte, despre iubire respirată mai intens, despre gânduri frumoase trimise departe, tot mai departe.

Toate și toți au fost la locul lor, așa cum am ales.

I-am făcut mamei un cadou frumos: cozonaci perfecți pregătiți de mine după rețeta pe care ea o folosește de ani de zile. Rețetă din care până acum o săptămână nu știam nimic înafară de efortul pe care o vedeam că-l depune la frământat și de emoțiile pe care le are atunci când coca trebuie să crească.

Mi-am făcut mie un cadou frumos: am avut-o pe mama cu mine în fiecare secundă de pregătire și am admirat-o și m-am minunat de magia care i-a reușit atâta vreme și pe care eu am încercat-o pentru prima oară în viață.

Mami, am uitat că din tot aluatul tu făceai doi cozonaci mari și unul mai mic, rotund. Mi-am adus aminte după ce pe primul îl pusesem deja în formă - așa a luat naștere Urieșenia Sa din poza de mai sus. La al doilea am folosit mai puțină cocă și a ieșit normal. Cel rotund nu are cum să se vadă în poze pentru că a dispărut în primele ore după concepție.

Mulțumesc, mami, pentru toți cozonacii buni pe care i-ai făcut pentru mine și pentru toate sărbătorile în care-mi ești în suflet.

Tocăniță de ciuperci

Ieri, pentru prima oară, am găsit la piață ciuperci ca în România - Agaricus mushroom. Preferatele mele pentru că-s fine la atingere și miros tare a pământ. Le-am transformat rapid într-o tocăniță delicioasă, pe care am mâncat-o pe nerăsuflate cu mămăliguță caldă.

Tocănița am făcut-o după cum urmează:

- am spălat bine ciupercile și le-am tăiat în patru;

- am spălat și tocat 10 fire de ceapă verde și 6 căței de usturoi măricei;

- am călit într-o lingură de ulei de struguri ceapa și usturoiul (aprox. 5 minute la foc mic, ca să nu se ardă), după care am adăugat și ciupercile grămadă;

- au stat pe foc împreună, la același foc mic, 10 minute. Au lăsat apă în vremea asta, care apoi s-a evaporat dar nu de tot, că nu vroiam o tocăniță uscată.

Foarte rapid și foarte gustos. Aș îndrăzni să zic și foarte sănătos. La noi în casă are loc un mic război legat de consumul de carne, însă tocănița asta a împăcat ambele tabere sub lozinca Ai vrut proteine, poftim proteine!

Salată de cartofi & conopidă

Este consistentă, deloc greţoasă, moale şi crocantă în acelaşi timp. Am folosit un cartof de mărime medie (tăiat cuburi şi fiert), 2 ouă fierte, flori de conopidă, câteva roşii cherry, un ardei gras, pătrunjel. Am asezonat-o cu sare şi ulei de măsline si numai la final am presărat un picuţ de piper pe deasupra.

Yellow squash, fratele mai mic şi mai galben al dovleacului

Yellow squash, pe o parte...

Cei mai mulţi consideră dovleacul o legumă. În realitate, ca şi roşia, este un fruct. Poţi găsi prin lumea largă diverse varietăţi mai mari sau mai mici, mai îmbietoare ca aspect sau mai puţin apetisante ochiului critic de pofticios de hrană vie.

Eu am descoperit săptămâna trecută un dovlecel galben extrem de frumos. Chiar aşa-i şi zice subspeciei: yellow squash. Din repertoriul "ce să ştie ţăranul ce-i şofranul" l-am cumpărat fără să am idee ce gust are, cum aş putea să-l prepar. Am descoperit că este foarte, foarte gustos - păstrează aceeaşi fineţe a fratelui zucchini, însă nu are nici urmă de amăreală, aş zice că dimpotrivă este dulce.

...şi pe cealaltă.

Aş putea să-l folosesc crud, la salate, să-l coc în cuptor ca garnitură pentru vreo friptură. Deocamdată am aplicat metoda cea mai uşoară: tăiat felii, pus în tigaie cu un strop de ulei de măsline şi asezonat cu o jumătate de ceapă tăiată felii subţiri. Am avut grijă să fie focul mic şi să întorc feliile de pe o parte pe alta până s-au bronzat un pic.

Atât este de mic.

Şi aşa arată la interior.

Cu ce m-a cucerit definitiv micuţul? Cu multă vitamina C, beta-caroten, fier şi acid folic. E dotat, ce pot să zic.

Homemade Pasta, ce trucuri am mai învăţat

Mi-am adus aminte de pastele făcute acasă vara trecută şi de efortul depus pentru a obţine o cocă perfectă. M-am gândit că poate s-a inventat între timp vreo metodă mai uşoară dar de unde, tot aşa mult efort fizic trebuie să depui. Tot citind şi experimentând, am mai învăţat câte ceva:

• Proporţia făină-ouă e uşor de reţinut: la 600g făină pui 6 ouă, la 200g pui 2 ouă etc.
• Dacă vrei să te complici un pic, mai adaugi gălbenuşuri: 6 ouă + 3 gălbenuşuri, 2 ouă + 1 gălbenuş şi tot aşa.
• Pastele ies mult mai gustoase dacă foloseşti în compoziţia aluatului numai gălbenuşuri: în loc de 6 ouă, pui 12 gălbenuşuri, în loc de 2 ouă pui 4 gălbenuşuri etc., etc.
• Toată şmecheria stă în frământat! Imediat ce ai amestecat bine ouăle şi făina vei avea un bulgăre instabil de cocă, bun de nimic la prima vedere. Este făinos, lipsit de elasticitate, nici prin gând nu ţi-ar trece că l-ai putea lucra vreodată într-o felie subţire mai să vezi prin ea. Nu te descuraja, pune mânuţele la treabă şi frământă din tot sufletul cât de mult timp poţi. Nu zic să-ţi dedici viaţa acestei operaţiuni, însă 20 de minute trebuie să sacrifici. Dacă nu te simţi în putere, lasă mâinile în pace, scoate orice alte arme ai la îndemână şi roagă frumos partea masculină a familiei să te ajute.
• ajută dacă împarţi coca în bucăţele mai mici şi te joci cu ele cum făceai când erai mic cu plastilina.
• Materialul de lucru trebuie să fie fin şi elastic. Îl întinzi pe tot dintr-o bucată sau îl tai în porţii mai mici şi le desfăşori pe fiecare în parte. 
• Când te apuci de întins, presupunând că nu ai maşină de făcut paste, e bine să presari puţină făină pe blat/masă. Eu am observat, însă, că dacă aluatul e bine frământat se lucrează foarte uşor şi fără înfăinare şi nu se lipeşte deloc.
• Cele mai multe reţete te învaţă să rulezi foia de aluat şi să tai feliuţe subţiri. Problema mea cu metoda asta este că la tăiere marginile ruloului de cocă se lipesc şi la bucata mică şi la cea mare. Rezultatul:  nişte rulouri mici pe care trebuie să le desfăşori ca să obţii nişte fâşii colţuroase. Uită-te la poză şi o să mă înţelegi:

• Alternativa: tai feliile liber, cu un cuţit rotund de pizza. N-o să-ţi iasă egale dar dacă vroiai paste perfecte le cumpărai, nu?

• Scutură-le bine de făină înainte să le găteşti. Dacă nu faci asta, făina se va transforma în clăbuc în timpul fierberii.

• Şi apropo de fierbere, nu le lăsa prea mult pe foc - 3-4 minute sunt suficiente să le ai al dente. Pune în apă câţiva stropi de ulei de măsline.

Ca să te orientezi mai uşor la cantităţi, îţi spun atât: 200g făină, 2 ouă şi 1 gălbenuş ajung pentru 3 porţii normale sau 2 porţii uriaşe. Mă gândeam eu că te ajută :-).

Spor la frământat şi poftă bună!

Lipii coapte în cuptorul de acasă - multă muncă, satisfacţii pe măsură.

Îţi mai aduci aminte sărbătorile de când erai copil? Nerăbdarea şi emoţia cu care aşteptai ziua de naştere sau Crăciunul? Cadoul la care sperai din tot sufletul, deşi o părticică mică de inimă îţi era strânsă la gândul că nu fuseseşi suficient de cuminte cât să meriţi să primeşti ceva? Îmi doresc adesea să retrăiesc amalgamul acela de sentimente; să mă furnice picioruşele şi mâinile de emoţie, să-mi bată inima în aşteptare şi să-mi sară din piept de bucurie sinceră şi nestăvilită atunci când se întâmplă ceea ce aşteptam. Probabil că nu mă voi mai întâlni niciodată cu toate senzaţiile acestea, nu la intensitatea pe care o aveau când eram mică. Sunt fericită, însă, de fiecare dată când le retrăiesc chiar şi sub forma unei scipiri mai palide şi mai rapide.

Fericită tare am fost ieri când mi-au ieşit lipiile aşa cum citisem eu că trebuie să iasă. Poate pentru tine sună exagerat, pe mine mă intrigă reţetele noi, vreau mereu să văd dacă îmi ies sau dacă le pot îmbunătăţi. Reţeta asta de lipii am găsit-o (tot) la Codruţa. M-au fascinat fotografiile ei cu lipiile umflate precum gogoşile şi m-a intrigat ceea ce scria în postul cu reţeta că dacă mănânci lipii făcute în casă, nu te mai poţi întoarce la cele cumpărate.

Am testat reţeta de două ori, cu rezultate diferite. Niciodată dezastruoase, aşa cum mă temeam iniţial că se va întâmpla având în vedere complexitatea procesului. În caz că o încerci şi tu, uite la ce zic eu că trebuie să ai grijă:

• Drojdia e un factor important - reţeta originală cere drojdie instant dry într-o cantitate extrem de mică. Posibil să nu poţi cântări 1,3g sau să nu ştii exact dacă ce ai tu în casă dintr-un pachet mai mare cumpărat acum două luni e exact drojdie instant dry. Atunci foloseşte 1 linguriţă de drojdie uscată şi gata.
• În momentul în care te apuci de frământat, cu siguranţă vei fi tentat să adaugi făină pentru că ţi se va părea aluatul mult prea umed. Nu adăuga făină. În schimb frământă bine şi continuu în alea 10 minute cât zice reţeta. Ai să vezi minune cum aluatul devine nelipicios şi elastic.
• Dacă dintr-un oarecare motiv aluatul nu creşte, aşa cum mi s-a întâmplat mie la prima încercare, nu îl arunca la coş. Formează lipiile conform instrucţiunilor şi "coacele" în tigaie, direct pe foc. Cum am făcut cu focaccia asta. Fără ulei, fără nimic altceva, doar tigaia încinsă - se umflă aproape la fel de spectaculos ca în cuptor. Mai important, însă, sunt bune de mâncat, nu de aruncat.
• Atenţie la copt - cu cât laşi lipiile mai mult timp în cuptor, cu atât vor ieşi mai crocante. Super ok dacă vrei să le foloseşti în loc de focaccia la o salată. Pentru burrito, însă, trebuie să respecţi cele 3 minute ca să fie moi şi bune de rulat/împăturit.

Ca să faci 4 lipii ai nevoie de: 200g făină albă, 140ml apă, 1 linguriţă drojdie uscată, 1 lingură ulei de măsline, 1/3 linguriţă sare, 1 linguriţă zahăr. 

Procesul de preparare durează mai mult de 2h, aşa că adaugă la ingredientele de mai sus şi puţintică răbdare. Se desfăşoară după cum urmează:

1. Amesteci făina şi apa într-un vas, acoperi cu un prosop umed şi laşi amestecul deoparte 15 minute. Procesul ăsta, am învăţat şi eu de la Codruţa, se numeşte autolyse şi înseamnă "tehnica prin care se sporeşte dezvoltarea glutenului, fără frământat îndelungat". Mai multe detalii găseşti pe Apa. Faina. Sare.

2. Adaugi drojdia, uleiul, zahărul şi sarea şi frămânţi cu spor 10 minute. Vezi mai sus la ce să ai grijă la această etapă. Aluatul trebuie să fie elastic şi să nu se lipească. Când îl ai gata, pune-l la dospit într-un vas uns cu puţin ulei. Acoperă vasul cu un prosop şi lasă-l în pace vreme de 1h şi jumătate.

3. Împarţi aluatul în 4 părţi egale. Înfăinezi blatul/masa pe care lucrezi. Iei prima bucată de aluat şi o presezi cu palma, astfel încât să se lăţească pe blat. Iei marginile şi le aduci înspre mijlocul materialului, unindu-le. Întorci aluatul cu partea înfăinată în sus, apeşi cu palma încă puţin şi pui deoparte. Repeţi procesul cu celelalte bucăţi de material. Când le ai gata pe toate patru, acoperă-le cu un prosop şi lasă-le aşa 20 de minute.

4. Profită de minutele astea ca să încingi cuptorul la 220 de grade. Odată expirat timpul, ia fiecare bucată de material şi întinde-o cât poţi de mult/subţire. Ai grijă să presari făină din nou pe blat ca să nu se lipească. 

5. Cum ai lipiile formate, bagă-le rând pe rând în cuptor. Eu le-am copt pe tava cea mare a aragazului, pe care am turnat în prealabil un strat generos de făină. E mai uşor şi mult mai curat să foloseşti hârtie de copt. Dacă ai, nu ca mine. 

Revenind, lipia stă la cuptor 3 minute. Tu cel mai bine te aşezi în fund în faţa cuptorului şi aştepţi cuminte - ăsta este momentul la care făceam referire la începutul postului. O să ţi se mărească ochii de mirare şi faţa o să ţi se lăţească la maximum, toată un zâmbet. Se umflă precum gogoaşa înfuriată. Dacă ai respectat împachetarea de la punctul 3 se umflă. Şi sunt super drăgălaşe aşa umflate în lumina gălbuie a cuptorului. E magie, vorbesc serios!

6. La expirarea celor 3 minute aferente fiecărei lipii, o scoţi cu grijă (să nu te arzi) din cuptor, o pui pe fund/farfurie şi o acoperi cu un prosop curat. 

Le poţi folosi la şaorma, burrito, fajitas sau în loc de pâine pentru salata de vinete sau guacamole. Eu una am făcut un wrap cu salată - un fel de tabbouleh, însă fără cous-cous, fără bulgar, numai pătrunjel, ceapă, usturoi, roşii şi ardei gras asezonate cu puţin ulei de măsline şi sare.

Concluzia mea apropo de afirmaţia Codruţei: nicio şansă să te mai întorci la lipiile din comerţ (mai ales că procesul ăsta pare din ce în ce mai uşor cu fiecare repetiţie).

Un cadou frumos

Nicole şi Michael sunt gemeni, născuţi amândoi pe 13 noiembrie 1979, la 15 minute diferenţă şi la mii de kilometri distanţă - Nicole în Germania, Michael în Statele Unite. Sâmbătă seara şi-au serbat ziua comună de naştere la 2nd Floor, locul de pierzanie al celor iubitori de dansuri latino.

Am mereu probleme în a alege cadouri pentru oameni pe care nu-i cunosc foarte bine. De data asta, însă, am mers la sigur: brioşe şi fursecuri home-made! Mai ales că unii dintre invitaţi şi sărbătoritul serii avuseseră de-a face cu ceva vreme în urmă cu brioşele mele şi fuseseră extrem de fericiţi.

Sooo, long story short, am petrecut aproape toată ziua în bucătărie pregătind brioşe cu chips-uri de ciocolată, cu chips-uri de ciocolată şi suc de passion fruit, cu fulgi de cocos şi cacao.

Le-am bibilit, le-am ambalat, le-am pus fundiţe şi etichete personalizate. E drept, la etapa asta am avut-o pe Olya ajutor - a venit să ajute la pregătit prăjiturile dar cum mie nu-mi place foarte tare să mă încurc de oameni prin a mea bucătărie, i-am dat ceva de făcut ca s-o ţin ocupată :-).

Brioşe am tot făcut în ultimii doi ani, demult visam, însă, să coc fursecuri crocante şi nu găseam o reţetă care să mă satisfacă. S-a rezolvat, am descoperit-o la Codruţa pe blog. Am respectat-o întocmai, am înlocuit doar alunele cu migdale. Nu are, deci, sens să repet reţeta ei aici. Are rost să îţi zic doar că sunt the perfect cookies. Când au fost gata şi le-am gustat, i-am scris Codruţei pe mail că nu le mai duc la petrecere şi le ţin pe toate pentru mine, să mă îndop cu două guri. M-a readus cu picioarele pe pământ, amintindu-mi că-s nişte bombe calorice şi e mai bine să le împart cu alţii.

Dacă citeşti reţeta de fursecuri o să ţi se pară că e prea complicat să te înhami la aşa ceva. Nu este, îţi garantez. Iar rezultatul final este absolut spectaculos, merită fiecare secundă investită, o să leşini de plăcere ronţăind la cookies! La petrecerea de sâmbătă au dispărut rapid şi mi-au auzit urechile numai complimente.

Transformarea răţuştei urâte

Aseară era o pastă, astăzi a devenit un desert foarte bun şi arătos. Îţi ia numai câteva minute, mizeria din bucătărie se păstrează la un nivel minimum decent, complicaţiile legate de cuptor, grade, timp de coacere nu fac parte din ecuaţie.

Menţiune la "reţetă": dacă vrei bomboane ca cele de mai sus, pune mai mulţi biscuţi şi mai puţină banană. Le poţi combina treptat, până ajungi la consistenţa necesară formării bomboanelor - o să-ţi dai seama uşor când pot sta pe picioarele lor, fără să se împrăştie pe farfurie.

Mic dejun slash cină de bebeluşi pentru oameni mari

Cum mă duceam eu la culcare în seara asta, mi se făcu o poftă nebună de ceva dulce. Tuşesc ca un măgar şi cum am învăţat că tusea şi dulcele nu fac casă bună, trebuia să fie un dulce mai puţin dulce.

Toate gândurile au zburat unul după altul în căpşorul meu somnoros, au trecut în revistă proviziile şi au găsit: banană, biscuiţi, nucă de cocos şi miere. Aşa s-a născut la mine-n bucătărie o pastă precum cele de bebeluşi, pe care eu am mâncat-o înainte de culcare dar pun pariu că-i perfectă pentru mic dejun.

Am combinat într-un castron 6 biscuiţi daţi pe răzătoare cu 1 banană strivită stilul piure, 1 lingură de miere, 1 lingură de nucă de cocos uscată. Am asezonat combinaţia cu un pahar cu lapte şi m-am...era să zic dus la culcare; adevărul este că m-am întors la computer ca să scriu "cum mă duceam eu la culcare..."


PS: pentru impresia artistică voi încerca mâine la micul dejun să dau formă fotogenică pastei.


UPDATE: poţi vedea poze şi detalii despre cum să transformi pasta în nişte bomboane foarte estetice aici.

Pâine cu bicarbonat de sodiu

O adaptare reuşită după reţeta asta. Toată tevatura a durat săptămâni pentru mine. Am văzut reţeta, mi-am zis ah, ce uşor, nu trebuie să mai frământ. Nu m-am adunat, însă, pentru că mai aveam în frigider ŞI în congelator pâine făcută de Brăduţ înainte să plece (el a zis că face mai multă ca să dea prietenilor, eu cred că îşi dorea să-mi ajungă până se întoarce acasă, să nu cumva să coc alta fără el). În cele din urmă pâinea lui s-a dus, felie cu felie şi a trebuit să o înlocuiesc cu alta. Haide, Elena, e momentul!

Am notat eu frumos reţeta şi aşa mi-am dat seama că nu am făină de ovăz şi nici nu o să am vreodată cât o să trăiesc pe meleaguri thailandeze. În schimb, în ziua cea mare se nimerise să cumpăr o pungă de germeni de grâu. Aşa, pur şi simplu pentru că am văzut-o pe raft şi m-am gândit că nu strică să am în casă. Nicio pagubă. Dimpotrivă, germenii au fost bineveniţi şi au înlocuit cu succes făina aia ingrată pe care nimeni nu o comercializează aici.

Revenind în bucătărie, am folosit: 300g de făină albă, 200g de făină integrală, 100g de germeni de grâu. Le-am amestecat bine pe toate, le-am aruncat în ochi o linguriţă de sare şi una de bicarbonat de sodiu şi apoi le-am clătit cu 500g de iaurt. Ca să nu se supere pe mine de aşa tratament, am garnisit aluatul cu seminţe de floarea soarelui şi de susan. 

Am încins cuptorul, cum a zis Cristina, la 200 de grade şi am făcut aluatul uitat înăuntru, preţ de 50 de minute. A făcut o crustă groasă şi crocantă, numai bună de înfulecat cu nişte unt cu usturoi.

Unt cu usturoi înseamnă că am pisat 3 căţei de usturoi şi i-am amestecat cu unt, un vârf de sare şi câteva fire de rozmarin. Super fiţă :-).

Singurul lucru învăţat de la Jamie Oliver

O emisiune. Una singură. Atât am văzut, nimic mai mult. Din când în când mai intru pe site-ul lui, nu am apucat să-i copiez nicio reţetă. Revenind la TV, Jamie, făcea omletă în cuptor. Pe vremea aia nu aveam blog culinar, nu aveam iubit, nu-mi plăceau ouăle. Interes zero, aşadar. Informaţia s-a lipit de mine cumva, nu ştiu cum. Am încercat o dată, acum vreo trei ani, pe când locuiam cu prietena mea Andreea.

Acum că am blog culinar, am iubit şi tot nu-mi plac ouăle, am încercat din nou şmecheria: am bătut ouăle bine, bine, le-am garnisit cu ceapă verde şi ardei gras, le-am condimentat cu ierburi, sare şi piper. Am răsturnat compoziţia în tigaie, pe care, în loc să o ţin pe foc, am vârât-o la cuptor. Rezultatul mai jos.

Home made stuff

Găsit astăzi la magazinul care vinde produse organice de la fermele regelui:

1. Castraveţi mici, mici, numai buni de pus la murat. Checked, doar două borcane mici (pe măsură, evident) să testez cum ies.

Roşii cherry, inclusiv din cele gălbioare. Thailanda, în general, nu stă foarte bine la capitolul roşii. Cele mai multe din cele pe care legăseşti la piaţă nu au gust. De miros nici nu mai aduc aminte, că lipseşte cu desăvârşire. Singura variantă acceptabilă sunt roşiile cherry, mai scumpe dar şi mai roşii. Astea pe care le-am cumpărat astăzi sunt de departe cele mai bune pe care le-am găsit de când stau aici - au şi gust şi miros şi sunt zemoase tare. 

Pe câteva le-am "sacrificat" - le-am tăiat felii, le-am întins pe tava de la cuptor şi le-am făcut vânt dincolo de gard unde încă mai bătea soarele după-amiază. Le usuc bine şi apoi le păstrez într-un borcan. Pentru ce? Nu am idee încă. Se va ivi o oportunitate, sunt convinsă.

Am acoperit tava cu folie de pastic, ca să ţin departe insectele şi păsările. Folia am găurit-o cu scobitoarea, ca să intre, totuşi nişte aer. Cred că mâine schimb folia cu o bucată de tifon.

UPDATE: pentru că vremea s-a mai răcorit aici în Chiang Mai, a durat mai mult decât mă aşteptam ca să am gata castraveţii şi roşiile. Castraveţii s-au murat perfect, fără să se înmoaie, în 5 zile. Roşiile s-au uscat în mai mult de o săptămână (scoase la soare înainte de prânz şi ţinute până la apus). Le-am pus la borcan cu busuioc, nu înainte de a le gusta - sunt incredibil de dulci!

Legume thailandeze

De când a plecat Brăduţ în jurul lumii am mâncat o singură dată carne. Mi-am făcut o porţie zdravănă de pui şi cartofi cu susan, din care am gustat imediat ce am scos-o din cuptor. Apoi a stat liniştită trei zile pe raftul frigiderului, probabil sperând să mă întorc la ea şi să ne continuăm relaţia de amiciţie. Nu s-a întâmplat, i-am frânt inima aruncând-o la coş fără urmă de regret.

Nu mi-am propus să devin vegetariană. Mai am încă multe întrebări la care caut răspunsuri. S-a nimerit, însă, ca de două săptămâni să mănânc numai salate. Numai bine ca să-ţi arăt verdeţurile şi legumele pe care le găsesc pe tarabele pieţelor thailandeze, aşa cum ţi-am promis.

Ridichea chinezească. Originea e chinezească, ridichea creşte bine mersi în zona de nord a Thailandei. E albă şi pe dinafară şi înăuntru, un pic mai apoasă decât cea pe care o cunoşti din România şi foarte puţin iute - dacă aş măsura pe o scară de 1 la 5, ridichea românească fiind la 5 grade iuţeală, asta ajunge la maximum 1,5.

Eruca sativa, pe care o cunoşti datorită bucătăriei italiene sub numele de rucola. În engleză i se spune rocket, lucru pe care nu l-am ştiut, astfel încât prima întâlnire a mea cu racheta, aici în Thailanda, s-a produs din pură curiozitate: ah, rocket, ce-o fi asta? să iau şi eu că n-oi muri. Şi n-am murit, decât un pic, de bucurie, când am gustat acasă şi am descoperit că rocket e rucola (a se nota că îmi place la nebunie, aş ronţăi-o cum ronţăie caprele mugurii copacilor).

Nu o găsesc pe tarabele din piaţă, ci la supermarket. Sunt mai multe sortimente, unul este exact ca cea italienească, cu frunze lungi şi zdrenţuite, altul ca cel din imagine, altul ca cel din imagine dar frunzele sunt mult mai mici. Gustul este acelaşi.

Pătrunjelul este creţ, mai puţin aromat decât cel de acasă. Folosind aceeaşi scară de la 1 la 5, cel românesc fiind maximum de miros şi aromă, aş spune că acesta se situază la 3,5. Este foarte arătos, însă - se vinde la piaţă într-un mănunchi maaaare şi rotund, mai că-mi vine să-l pun glastră.

Cele de mai sus le-am combinat cu salată verde, roşii, ardei, fulgi de migdale, seminţe de susan, cubuleţe de brânză cheddar şi căteva feliuţe subţiri de şuncă, care nu e şuncă dar pe care nu ştiu cum să o numesc şi nici nu mai am ambalajul să-ţi citez de pe el (italienii o folosesc uneori la pizza, e tăiată foarte subţire şi uşor afumată - merge excelent cu rucola!). Bineînţeles, după gustul propriu am mai pus sare, piper, ulei de măsline şi de struguri.

Fulgii de migdale şi seminţele de susan în salată sunt un adaos genial, o fac uşor crocantă şi nici nu mai ai nevoie de pâine. 

El burrito

Nu e nicio figură de stil. Burrito în spaniolă înseamnă măgăruş. Cum au ajuns să pună un aşa nume unui fel de mâncare e un aspect pe care încă nu-l pricep. 

Gurile rele spun că datorită asemănării vagi dintre burrito şi urechea unui măgăruş. C'mon, aţi văzut vreodată un măgăruş? Alte supoziţii s-au făcut vizavi de asemănarea între felul de mâncare în cauză şi desagii pe care mexicanii obişnuiau să-i încarce pe animalul de povară. Asta mi se pare un pic mai credibilă, dacă se referă la pături sau covoare rulate.

Sursă foto

Trecând peste numele uşor bizar, eu nu am mâncat niciodată burrito ca la mama lor. Nu am fost niciodată în Mexic, nici în State (ţară care a adoptat şi transformat burrito în versiunea cunoscută de noi astăzi - cu muuuulte ingrediente). Vag îmi aduceam aminte de prietena mea cea mai bună, Ramona, cum pregătea ingredientele şi cum la vremea respectivă, să tot fie vreo 3 ani, mi s-a părut dezgustătoare combinaţia de carne cu smântână.

Am făcut acest burrito după ureche (nu de măgăruş), fix cum mi-am închipuit eu că ar trebui să fie. Şi ceea ce a fost închipuire, în realitate s-a transformat. 

Ingrediente: 1 ceapă mică tocată mărunt, 10 fire de ceapă verde mărunţite şi ele, 1 ardei gras feliat, 3 roşii opărite ca să le scap de coajă şi apoi tăiate în bucăţele mici, 400g de carne tocată de porc (asta am avut eu în congelator, însă poţi folosi vită sau pui), 1 llingură ulei de măsline, sare, piper, chilli şi rozmarin uscate.

Cum le-am pregătit:

•  Într-un vas mai măricel am călit ceapa vreme de 5 minute în ulei combinat cu apă.
• Am adăugat ardeiul gras şi l-am perpelit şi pe el încă 3 minute.
• Am pus carnea, mărunţită bine, am adăgat apă cât să acopere toate ingredientele, am amestecat de câteva ori. Am sigilat oala cu al ei capac şi am dat focul mic. A stat aşa 20 de minute. Din când în când ridicam capacul şi amestecam - în caz că apa scăzuse periculos de mult (nu vrei un măgăruş ars, trust me!) completam cu o porţie proaspătă.
• După cele 20 de minute am pus în vas şi roşiile ciopârţite, sare, piper, chilli şi rozmarin - acestea din urmă după gustul personal, până mi s-a părut suficient de aromat, sărat şi iute. A mai stat cărniţa pe foc încă 20 de minute, după care i-am luat capacul şi am lăsat să se evapore lichidul, ceea ce s-a întâmplat repede.

Cum l-am mâncat pe el, el burrito:

Am încălzit 2 lipii din făină integrală în cuptorul cu microunde (30 sec.)

Le-am uns bine cu smântână şi le-am îndopat cu salată verde şi cărniţa de mai sus.

Am rulat lipia şi am înghiţit cam pe nerăsuflate, ceea ce nu te sfătuiesc, că e posibil să îţi provoci o indigestie.

Menţiuni:

• în loc de smântână, poţi folosi gucamole - o să încerc şi varianta asta, suspectez că e mai light
• dacă eşti sensibil(ă) la mirosuri, nu folosi lipii din făină integrală - miros ciudăţel spre nasol atunci când sunt încălzite.

Prăjitură cu lămâie

Se pare că de data asta am reuşit. Cumva m-am mobilizat şi am lăsat deoparte plângerea de milă, lipsa chefului şi a poftelor vulpave. Mi-a făcut cu ochiul o prăjitură de la Gaby şi aşa uşor de preparat mi-a părut că m-am repezit în bucătărie. Astfel am ajuns eu azi dimineaţă să îmi iau mic dejunul în curte cu prăjitură cu portocale şi cu suc de fructe natural (passion fruit & dragon fruit).

Fidelă obiceiului de a nu respecta întocmai reţetele originale (n-ar fi deloc distractiv) am pus mai puţin suc de portocale şi am adăugat suc de lime.

Şi mai şi, am introdus în reţetă fulgi de nucă de cocos deshidrataţi. Cumpărasem o pungă doar pentru că mi se păruse ieftină, nu aveam idee ce să fac cu un astfel de ingredient. Na, că şi-au găsit rostul! Nu i-am rehidratat, mi-a lipsit răbdarea, vroiam prăjitura şi gata; cred, însă, că aşa ar trebui făcut ca să fie prăji lipsită de orice urmă de crunchiness.

Pe scurt, prăjitura asta este yummmie. Cât încape de yummmie! 

Ingrediente aşa cum le-am folosit eu: coajă rasă de pe 2 portocale, suc proaspăt stors din aceleaşi 2 portocale, suc proaspăt stors din 2 limete, 1 lingură de fulgi de nucă de cocos, 100g unt moale, 3 linguri cu smântână, 1 cană nu foarte mare cu zahăr, 3 ouă, 1 cană şi jumătate (tot aia nu foarte mare) cu făină, 1 pliculeţ de praf de copt.

Am procedat exact ca în reţeta originală:

• Am frecat untul cu zahărul bine, bine, până a devenit spumos.
• Am adăugat ouăle şi am amestecat iar până s-au integrat.
• A urmat smântâna. Aici am avut un pic de furcă pentru că era foarte groasă şi până s-a omogenizat compoziţia a durat ceva. În punctul ăsta deja zahărul era complet topit.
• Am turnat sucul de portocală şi pe cel de lime, plus coaja şi fulgii de nucă de cocos. 
• Am combinat şi făina şi praful de copt.
• Într-un final compoziţia avea o textură minunat de fină, fără urmă de zahăr prin ea, fără cocoloaşe. Recunosc, după ce am transferat-o în tavă şi am băgat-o la cuptor, am lins orice urmă de cremă din vasul în care pregătisem compoziţia.
• În cuptor a durat o oră la 150 de grade. Am folosit tava cu fund detaşabil, unsă bine cu unt pe fund şi pe pereţi.
• Când a fost gata, am făcut 13-14 pe lângă ea, rugând-o să se răcească mai repejor că muream de poftă - nu-ţi poţi închipui cam ce miros este în casă în timp ce se coace!!!

Aseară, imediat după ce s-a răcit. Marginea prăjiturii e cam zdrenţuită - din cauză că nu am avut hârtie de copt.

Azi de dimineaţă la micul dejun. O bucată pentru fotografie. Două bucăţi pentru pofta mea cea mare.