19 December 2011

Tocăniță de ciuperci

Ieri, pentru prima oară, am găsit la piață ciuperci ca în România - Agaricus mushroom. Preferatele mele pentru că-s fine la atingere și miros tare a pământ. Le-am transformat rapid într-o tocăniță delicioasă, pe care am mâncat-o pe nerăsuflate cu mămăliguță caldă.


Tocănița am făcut-o după cum urmează:
- am spălat bine ciupercile și le-am tăiat în patru;
- am spălat și tocat 10 fire de ceapă verde și 6 căței de usturoi măricei;
- am călit într-o lingură de ulei de struguri ceapa și usturoiul (aprox. 5 minute la foc mic, ca să nu se ardă), după care am adăugat și ciupercile grămadă;
- au stat pe foc împreună, la același foc mic, 10 minute. Au lăsat apă în vremea asta, care apoi s-a evaporat dar nu de tot, că nu vroiam o tocăniță uscată.


Foarte rapid și foarte gustos. Aș îndrăzni să zic și foarte sănătos. La noi în casă are loc un mic război legat de consumul de carne, însă tocănița asta a împăcat ambele tabere sub lozinca Ai vrut proteine, poftim proteine!

No comments: