14 February 2012

Diferența dintre bine și rău


Cum o fi să ai salariul de 200 de dolari? Îți dai seama cum ar fi să avem și noi un salariu din ăsta, câte ne-am putea permite?
Discuția era întotdeauna aceeași, între două secretare proaspăt ieșite din băncile facultății, aspirante la un post mai bun într-unul dintre departamentele serioase ale agenției în care lucrau. Salariul lor nu era mai mic decât cu 80 de dolari față de suma la care visau, dar acei 80 de dolari li se părea că face toată diferența.

Cum ar fi să am salariul de 400 de euro? Câte bluzițe și rochițe mi-aș putea cumpăra!

Visul le devenise realitate, fuseseră promovate, ajunseseră să aibă salariul dorit și constataseră că întrebările și nevoia de mai mult nu se opreau la pragul de 200 de dolari. Nu s-au oprit nici la cel de 400 de euro, nici la 1.000 de euro.

Când e de ajuns? De cât ai nevoie ca să fii măcar mulțumit? Deși știu exact câți bani câștigă și care le sunt cheltuielile, cei mai mulți oameni nu pot răspunde la cele două întrebări altfel decât cu ”întotdeauna e loc de mai bine”. 

E adevărat. E corectă perspectiva. Pragul dintre rău și mai bine, însă, diferă atât de mult de la un om la altul. Cel mai probabil că dacă Iulian ar avea mâine cu 30 de lei mai mult în buzunar, ar fi un copil fericit. Și-ar putea cumpăra de mâncare. Dacă ar avea 30 de lei de la 10 oameni, ar crede că viața e dreaptă, de unde ia, acolo dă. Ar putea să-ți cumpere o pereche de ghete și o geacă groasă, să-l ferească de ger.

Iulian are 13 ani, și-a pierdut tatăl anul trecut, își vede mama foarte rar. Până de curând avea un loc pe care să-l numească acasă, unde locuia cu bunica. Acel loc a dispărut în urma unui incendiu, care a luat cu el pereți, acoperiș, mobilă. Tot. Iulian și bunica au rămas numai cu hainele pe care le aveau pe ei când au fost treziți din somn de pompieri pentru a fi salvați.

Poți face diferența între rău și bine pentru Iulian, indiferent unde se situează pragul tău. Sigur ai prin casă haine pe care nu le mai porți, pixuri promoționale de la companie, căciuli cumpărate aiurea de la Viena și niciodată purtate. E suficient. Pune-le într-o cutie și trimite-o la adresa asta:

Preot Tudor Marian 
Sat Cârligu Mare, Comuna Glodeanu Siliştea
Judeţul Buzău, Cod 127260

În cazul în care zăpada e prea mare și traficul prea aglomerat ca să ajungi la poștă, folosește Internet Banking-ul și trimite-i câțiva lei lui Iulian. Contul este: RO33CECEBZ2808RON0782502, deschis la CEC, Sucursala Buzău. Titular cont: Tudor Marian.

Menționează pe cutie sau pe ordinul de plată ”Pentru Iulian”.

Mai multe despre incendiu poți citi aici. Despre activitatea pe care o desfășoară Preotul Marian în comuna Glodeanu, de unde este Iulian, te poți informa aici.

No comments: