10 February 2012

Gem de papaya / Unde se duc fructele când nu le vrea nimeni

Ce faci când ai prin casă 2 papăi (aha, așa zicem noi papaya la plural) și nimeni nu se îndură de ele să le mănânce? Te apuci și faci gem. Ce-are dacă nu ai auzit pe nimeni să mai facă așa ceva? Și ce dacă nu ai citit niciodată vreo rețetă de gem de papaya? 



Îți zic eu, cam orice fruct care zace prin casă poate fi transformat în dulceață sau gem. Și ce bine prinde într-o seară când ți se face poftă de clătite pufoase...

Ingrediente:

900g miez de papaya
150g zahăr brun

Mod de preparare:

1. Cureți papaya de coajă și de sâmburii din interior.
2. Speli bine miezul și-l tai cubulețe.
3. Pui cuburile într-o oală pe foc, împreună cu zahărul. Ții focul mic, să nu se lipească. În primele minute amesteci vârtos - papaya va lăsa apă, iar zahărul se va topi.
4. Fierbe în continuare la foc mic tot maclavaisul ăsta până fructul se face pastă moale.
5. Lași gemul să se răcească și apoi îl pui în borcan și-l bagi la frigider. Cantitatea preparată de mine e una mică, mi-a ajuns pentru două serii de clătite, deci nu a trebuit să pun conservanți, să-mi fac griji dacă nu cumva se va strica peste iarnă :-).


No comments: