29 March 2012

Regina Brioșelor

Viitorul meu sună așa: mă voi plimba întotdeuna într-o caleașcă în formă de brioșă, purtând o umbrelă și o rochiță în formă de brioșă. Vizitiu va fi Pangururan (motanul familiei, pentru cine nu știe deja), care la rândul lui va avea prinsă pe cap o pălărie în formă de brioșă.

Până acolo, însă, mai e cale lungă (mă gândesc numai cât timp i-ar lua unui croitor să facă o rochie de genul celei pomenite). Deocamdată coc brioșe aproape în fiecare zi, din ce în ce mai multe.



Rețeta pe care o folosesc în ultima vreme am găsit-o aici. Prima oară am reprodus-o întocmai, apoi m-am jucat cum am știut eu mai bine cu diverse ingrediente și topping-uri. Baza o păstrez întotdeauna aceeași:

260g făină
130g zahăr
1/4 linguriță sare
3 lingurițe rase praf de copt
120ml ulei vegetal
220ml lapte
2 ouă



Amestec ingredientele uscate într-un bol. Tot aici pun și umplutura - ciocolată sau fructe. Laptele, ouăle și uleiul le combin bine într-un alt bol. Răstorn uscatele peste umede, amestec puțin și umplu formele. Neapărat încălzesc cuptorul din timp, astfel încât atunci când bag tava să fie deja la 180 de grade Celsius. Setez ceasul   de bucătărie la 10 minute - când zbârnâie deschid cuptorul și întorc tava. Las încă 10 minute și-s gata.


Ce vezi mai sus e varianta în care am adăugat cacao (50g la baza de mai sus) și frosting după rețeta Mitinitei (mulțumesc, încă o dată pentru inspirație!). Mie mi se pare că asta este Regina Brioșelor, este atât de frumoasă că nici nu-mi vine să gust din ea - îmi dau cuvântul de onoare că am stat 10 minute și m-am uitat lung la ea și mi-a crescut inima de bucurie realizând că a ieșit din mâinile mele.


13 March 2012

Sărățele cu brânză Gruyere și susan

Rețeta am găsit-o la Andreea pe blog (vezi aici) și mi-a stârnit o poftă nebună. Am sărit peste paprika dulce, brânza Cheddar și mac. În schimb am fost generoasă cu sarea, susanul și brânza Gruyere.

Este dificil să dai greș cu ele. Sunt excelente pentru ronțăit la film seara, tolănit pe canapea.




03 March 2012

Brioșe cu merișoare



Am folosit aceeași rețetă de brioșe perfecte de aici. De data asta cu merișoare (o tavă) și afine uscate + ciocolată (a doua tavă). O combinație foarte bună - gustul acrișor al afinelor se îmbină perfect cu dulceața aluatului.


Încă mai exersez la toppingul ăsta ca să-mi iasă perfect - este o combinație de unt, zahăr și făină.


Profit de ocazie ca să atrag atenția asupra unor aspecte, pe care nu le-am găsit nicăieri subliniate în rețetele și modurile de preparare ale brioșelor:

* NU amesteca aluatul foarte mult. Lasă-l așa cocoloșit, cu zahărul netopit. Dacă îl omogenizezi riști să devină prea lichid și nu mai are forță să se ridice frumos în timpul coacerii.
* Folosește hârtii potrivite pentru forma ta - ar trebui să ocupe fix spațiul destinat lor, niciun centimetru mai mari/înalte.
* NU umple mai mult de 3/4 din formă cu aluat - brioșa are nevoie de spațiu să crească. Trebuie să ai grijă mai ales dacă ai amestecat aluatul prea mult sau ai folosit o formulă din care a rezultat un aluat foarte moale -- nu vor crește frumos, ci se vor revărsa peste marginea hârtiei de copt.