27 January 2013

There Is No Spoon



Asta este lecția pe care am învățat-o pentru a mă lăsa de fumat. Da, știu, unii zic că e mult prea devreme ca să vorbesc despre subiect. Le dau dreptate pentru că sunt singură că sunt aceeia care au făcut eforturi nenumărate pentru pasul ăsta, unii ajungând să îl considere cea mai mare realizare a vieții lor. Îi și contrazic, însă, pentru că, în ciuda clișeului de exprimare, de data asta chiar e diferit.

Pentru mine renunțarea la fumat (o exprimare cu care nu sunt de acord deloc, explic mai încolo de ce) a devenit o obsesie în ultimii trei ani. Dorința de a nu mă mai atinge vreodată de puturoase nu a fost întrecută decât de furia născută din neputința de a-mi face dorința scop suprem și a o transforma în realitate. În fiecare seară când rămâneam numai eu cu mine, plângeam de ciudă că nu îmi iese. Îmi promiteam că de a doua zi nu voi mai fuma, măcar nu atât de mult. Și seara următoare ajungeam în aceeași situație. Trei ani și mai bine, seară de seară, zi de zi, țigară de țigară, același obsesiv loop din care nu vedeam calea de urmat pentru a scăpa.

Am citit cartea, am ascultat poveștile altora. Prima și singura oară când am invidiat-o pe sora mea, Ramona, că a reușit cu mult înaintea mea (în mai se împlinesc 3 ani pentru ea). Am încercat cu răritul, am încercat cu renunțatul. De cele mai multe ori petreceam o zi întreagă fără să fumez și seara, bucuroasă, simțeam nevoia de o recompensă - mergeam să-mi cumpăr țigări, evident. Mintea mea funcționa lipsit de logică și nu o puteam controla!

Nu a mers nimic. Până acum când nu știu clar ce a mers. Nu-ți pot da o rețetă magică spunându-ți ”fă așa și o să reușești”. Am 13 zile la ora publicării acestui post, nu am fumat 325 de țigări, am economisit 1.072,5 baht (aprox 90 de lei). Am ieșit cu prieteni care mi-au suflat relaxat fum de țigară în ochi - am clipit un pic jenată, însă nu pot să mă laud că am tras cu dor și poftă aerul murdar în piept și nici că am strâmbat din nas superior a ”vai dar ce obicei dezgustător și urât mirositor”. Am trecut pe lângă magazinele care vând țigări de zeci de ori, am intrat și am cumpărat doar ce-mi era necesar, fără vreo tresărire sau nostalgie.

Fotografia este făcută pe 14 ianuarie 2013, la ora 19.00 când am stins ultima țigară.

Cred că nu există o metodă universal valabilă pentru că așa cum nu ne asemănăm ca două picături de apă la nimic altceva, motivațiile din spatele unei asemenea schimbări sunt altele pentru fiecare om. Am o prietenă care s-a lăsat pentru că după ce a născut nu a mai avut timp să fumeze - mi s-a părut fabulos, mi-am dorit pe loc un copil când am auzit așa ispravă! Un copil îmi doresc în continuare, unul care să aibă cât mai puțin parte de toxine, iar dacă îl ating (nu-mi fac iluzii că nu va avea parte chiar deloc, e imposibil în ziua de azi), cel puțin să vină dinafara ariei mele de influență.

A fost o combinație de factori. Trecerea la dieta crudivoră m-a făcut să văd situația mult mai clar. Am înțeles că degeaba mănânc sănătos pentru că efectele tuturor bunătăților sunt în mare parte anulate de toxinele inhalate din cele 25 de țigări zilnice. Și mai presus de asta am conștientizat că deși mă țin în lanțuri când eu îmi doresc să zbor, țigările nu există altfel decât la mine-n cap. Odată scoase de acolo, și-au pierdut toate puterile și mi-am redat singură libertatea. Ceea ce nu pot decât să îți doresc și ție!

18 January 2013

O decizie, o amânare, o schimbare și o rețetă

Nu mi-a fost niciodată foarte bine și niciodată extrem de rău. Rușine mie, mulțumesc lui Dumnezeu. Oricine m-ar fi privit dinafară ar fi zis că sunt sănătoasă, că am dantură minunată, unghii frumoase, nu-s nici grasă, nici slabă. Și nu s-ar fi înșelat cu nimic. Doar că nimeni nu a stat nicio secundă în corpul ăsta, nu s-a uitat în oglindă să verifice burta, celulita, cariile, punctele negre, firele albe. Nimeni nu a simțit inima asta cum o ia la sănătoasă doar pentru că restul corpului face efortul de a se da mai repejor jos din pat dimineața. Nicio altă persoană nu a vrut să tragă aer mult, mult în plămânii ăștia ca să-ți dea seama că e un gest inutil, plămânii nu pot duce prea mult. Nu mă mai lungesc cu exemplele, ai prins ideea. Aparențele mi-au fost suficiente multă vreme, numai că acum mi-am dat seama că vin la pachet cu o mare indolență. Nu mai e cazul să mă mint că părul nu e mai des din cauza moștenirii genetice, că vânturatul prin casă și grădină cu diverse treburi casnice ține loc de sport, că țigările nu au nicio legătură cu oboseala și câte și mai câte.

Ți-am mai zis acum multă vreme că ideea de a trece la un regim alimentar crudivor mă tentează și că o studiez pentru a fi sigură că este ceea ce trebuie pentru a mă simți mai bine. Studiam pe dracu'! Nu mă înțelege greșit, am citit cărți, articole, forumuri, am văzut documentare și o fac în continuare. Mi-a fost clar de la prima carte (”Cum să ne hrănim sănătos, fără toxine”) că trebuie să schimb multe, numai că am amânat-o de lene și de frică, impunându-mi singură limite și piedici - pun pariu că ai mai auzit: ”unde găsesc eu ingrediente?”, ”am eu timp să stau să gătesc atâta?”. Inutil să mai aduc aminte că gătesc ca nebuna de trei ani și jumătate, că trăiesc într-o țară în care verziturile nu dispar niciodată de pe tarabele din piață. Și totuși, mi-a mai luat un an să pun în practică ceea ce înțelesesem din teorie.

Am comis-o până la urmă. Nu mai mănânc mâncare gătită decât în cazuri excepționale (ies în oraș, de exemplu și, deși bolbotinele sunt pe toate drumurile, restaurante care să servească raw food nu-s chiar atât de dese). Primul lucru pe care-l fac dimineața este să beau un pahar mare cu apă. Pahar care a fost urmat, pentru o vreme, de cafea și țigări. Au dispărut și ele. Îmi place apa mult de tot. Și cel mai bine merge după ea un smoothie, pe cuvânt că da! Am zis că a dispărut carnea din meniu? Definitiv. Și lactatele - ce nevoie aș mai avea când e atât de bun laptele de susan și brânza din nuci de macadamia.

Știu sigur că încă mai e cale lungă până la absoluta stare de bine și fericire, însă simt cum mă îndrept înspre acolo. Știu că există - poți să crezi că m-am înscris în vreo sectă, nu ai fi primul nici dacă tu și cu mine am fi ultimii oameni de pe pământ. Iar drumul, deși e lung, e ușor și lin dacă ai o motivație puternică și o atitudine relaxată.

Mai povestesc și altă dată, la prima mână, nu din cărți. Până atunci, hai să răspund cu un exemplu la întrebarea ce-mi e cel mai des adresată ”bine, bine, dar ce mănânci, totuși?”. 

Salata de mango verde, avocado și ridichi cu dressing de lemongrass




Am folosit pentru o porție: 
1 jumătate de mango verde
1 jumătate de avocado (nu foarte moale)
3 ridichi roșii
2 fire de lemongrass proaspăt
2 linguri oțet de orez
2 linguri suc de lime
3 linguri de ulei de măsline
1 strop de sare de mare

Am procedat după cum urmează:
Am tăiat mango, avocado și ridichile în feliuțe subțiri și le-am amestecat cu dressingul (hahaha, te așteptai la așa o magie?). Nu te repezi, dressingul e smecheria! 
Trebuie să pui în blender oțetul, sucul de lime și lemongrass-ul tocat mărunt, mărunt. Le amesteci 20 de secunde, după care adaugi stropul de sare si uleiul, puțin câte puțin -- îl poți turna ușurel prin gaura din capacul blenderului. Dressing-ul prinde consistență de la uleiul de măsline dacă ai răbdare să-l amesteci un minut.
Când toci lemongrass-ul, păstrează un strop ca să faci plating-ul la final. Ha, de când vroiam să folosesc cuvântul ăsta! Adică aranjamentul, presari pe deasupra salatei, pe marginea farfuriei conform cu stilul și îndemânarea.

Dressing-ul nu este nici pe departe vreo invenție de-a mea. Am găsit rețeta pe site-ul centrului de spa și detox Kamalaya Koh Samui. Îți recomand cu încredere rețetele lor, sunt foarte sănătoase și gustoase.