04 June 2013

APROAPE-BROWNIE (PRĂJI RAW)


Mi s-a părut mereu ciudat cum literatura de referință (sau mai puțin, dacă ne gândim la blogurile culinare) nu reușește să găsească niște denumiri originale pentru produsele raw-vegane și se folosește de numele unor alimente sau feluri de mâncare tradiționale. Pâinea de semințe -- te asigur că, oricât de bună ar fi, nu are nicio legătură cu pâinea, brânză de caju, maioneză de țelină șamd. Sunt gustoase, dar nu sunt ceea ce unii încearcă să le facă. Referința la mâncarea tradițională încadrează felurile de mâncare crudivore în anumite categorii, le dă un sens pe care cât de cât îl pot înțelege și cei ce nu au încercat vreodată mâncare nepreparată termic.

Mi-e greu să le spun prăjiturelelor inventate de mine brownies. Nu sunt. Am făcut brownies la viața mea și știu clar că nu sunt. Înafară de gustul de cacao și de potolirea poftei de dulce, nu mai au mare lucru de împărțit. Dar cum să le zic, prăjituri raw din semințe măcinate, stafide, merișoare, miere și cacao? Hmmm :-)

Trecem peste, le ținem minte de aproape-brownie și vedem cum le-am pregătit.

Am făcut făină din: semințe de floarea-soarelui, semințe de in, nuci românești, migdale.

Am mărunțit pe tocător stafide și merișoare.




Am amestecat făina cu fructele uscate. Am mai adăugat și afine, fără să le mai mărunțesc că-s și-așa mici ca vai de ele.




Am furișat două linguri de cacao printre toate cele, că doar trebuia să ajung la aproape-brownie, nu?





În tot amestecul ăsta am înglobat o lingură de miere. Nu mai mult, că fructele deja dau dulceață și nu vroiam ca rezultatul să fie leșinător și strepezitor de dinți. Am amestecat totul bine, ajutată de câteva linguri de apă. Amestecul s-a transformat într-o pastă groasă, din care am făcut biluțe, pe care le-am presat un picuț între palme.




Le-am scăldat în ciocolată raw (vezi aici cum faci ciocolata) și le-am băgat la frigider, unde șed bine mersi până în ziua de azi. Evident, numărul lor scade, scade, scade.


Dacă te iei după înfățișare sunt mai degrabă absolutely-brownie, nu?


4 comments:

0ana said...

Exista cacao raw? Stiam ca boabele sunt prajite inainte de a fi macinate.

0ana said...

Gata, am citit si postul despre cum faci ciocolata si pudra trimisa de Oana din Bali :)

Anne said...

Buna,

Imi poti da te rog niste cantititati aproximative la seminte si nuci? Multumesc.

Elena Stanciu said...

Anne, imi pare rau dar nu mai tin minte. Chiar le-am pus din ochi. Fa si tu o incercare, nu ai ce sa strici.